vineri, 10 aprilie 2009

Pierderi de 45 de milioane de lire sterline pentru Manchester United


Compania care deţine clubul englez de fotbal Manchester United a anunţat o pierdere înainte de taxe de 44,8 milioane lire sterline (65,9 milioane dolari, 49,7 milioane euro) pentru sezonul trecut, în ciuda profitului reuşit de gruparea lui Alex Ferguson, după ce a câştigat Premier League şi Champions League, informează AP, citată de Agerpres.

Pierderi de 45 de milioane de lire sterline pentru Manchester United

Plata datoriilor de către patronul american Malcolm Glazer, care a luat un împrumut pentru a cumpăra ''diavolii roşii'' în 2005, a făcut ca balanţa să arată o pierdere , datoria totală fiind în acest moment de 649,4 milioane lire sterline (954,6 milioane dolari, 720,8 milioane de euro).

Glazer, care deţine şi echipa de fotbal american Tampa Bay Buccaneers, a luat 45,5 milioane de lire (50,5 milioane euro) din profitul anual al lui United, care a fost mai mare cu 5 milioane de lire (5,55 milioane euro), ajungând la 80,5 milioane lire (89,3 milioane euro) pentru anul fiscal încheiat în iunie 2008.

Sursa: www.asport.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu