joi, 30 aprilie 2009

Manchester United-Arsenal 1-0, in prima mansa a semifinalelor Ligii Campionilor


Manchester United a câştigat, cu 1-0, prima manşă a semifinalei de Liga Campionilor cu Arsenal şi este favorită pentru calificarea în ultimul act al competiţiei.

Echipa lui Sir Alex Ferguson, care este deţinătoarea trofeului, a deschis scorul repede, prin reuşita fundaşului O'Shea, şi a dominat partida, însă nu a reuşit să ia un avantaj liniştitor pentru returul de la Londra, de săptămâna viitoare.

Gazdele au mai ratat alte şase-şapte ocazii importante la poarta lui Almunia, vedeta Cristiano Ronaldo reuşind chiar să zguduie transversala cu o torpilă de la circa 25 de metri.

Arsenal a început meciul prudent, principalul obiectiv al londonezilor părând a fi obţinerea unui 0-0 sau diminuarea scorului la o eventuală înfrângere.

Arsene Wenger a folosit în majoritatea timpului un 1-4-5-1 cu Walcott, Fabregas şi Nasri mult prea retraşi în spatele vârfului împins, Adebayor.

Manchester United - Arsenal s-a încheiat 1-0 şi returul de marţea viitoare se anunţă extrem de interesant, informeaza AmosNews.

Manchester United: Van der Sar - O'Shea, Ferdinand (Evans 88), Vidic, Evra - Fletcher, Carrick, Anderson (Giggs 67) - Cristiano Ronaldo, Rooney, Tevez (Berbatov 67). Antrenor: Sir Alex Ferguson.

Arsenal: Almunia - Sagna, Toure, Silvestre, Gibbs - Walcott (Bendtner 71), Song, Fabregas, Diaby, Nasri - Adebayor (Eduardo 83). Antrenor: Arsene Wenger.

Meciul a fost condus de o brigadă de arbitri din Danemarca, Claus Bo Larsen fiind la centru.

Manşa secundă a întâlnirii va avea loc la 5 mai, la Londra.

Sursa: www.asport.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu