luni, 11 mai 2009

Mircea Sandu: "Riscam sa daramam tot ce am construit in 20 de ani"


Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, în cadrul Adunării Generale Ordinare a FRF, că există riscul de a se dărâma tot ceea ce s-a construit în ultimii 20 de ani prin problemele iscate de bănuielile de corupţie care există în fotbal în ultima vreme.

"Avem probleme cu bănuielile de corupţie, iar dacă persoanele bănuite vor fi găsite vinovate, atunci hai să găsim antidotul prin curăţirea arbitrajului de tot ceea ce înseamnă nocivitate şi poluare. Când mă gândesc la Rainea şi Igna, care au arbitrat la Campionate Mondiale, Europene şi finale de Cupa Campionilor Europeni şi mă uit unde am ajuns... Comisia Centrală a Arbitrilor ar trebui să dea atenţie bazei piramidei. Acum nu avem sănătate în arbitraj, avem nevoie de arbitri talentaţi, iar CCA trebuie să-i găsească, pentru că altfel vom intra într-o morişcă din care nimeni nu va avea de câştigat nimic. Doar uniţi vom putea face bine fotbalului, pentru că altfel riscăm să dărâmăm tot ce am construit în ultimii 20 de ani. Chiar dacă acum lucrurile merg mai prost, o să trecem şi peste asta", a declarat Sandu în cadrul Adunării Generală a FRF, care are loc la Casa Fotbalului.

Sursa: www.asport.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu