vineri, 15 mai 2009

FIFA cauta sponsori pentru Turneul final din Africa de Sud 2010


Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, miercuri, că este în căutarea a patru noi sponsori locali pentru Cupa Mondială din 2010, ce va avea loc în Africa de Sud.

"În acest moment, avem doi sponsori sud-africani şi mai căutăm alţi patru", a explicat directorul de marketing al FIFA, Thierry Weil, în cursul unei conferinţe de presă la Johannesburg.

Până în prezent, First National Bank şi firma de telecomunicaţii Telkom sunt singurii doi sponsori sud-africani.

"Căutăm şi alte companii sud-africane, dar este destul de greu din cauza dificultăţilor financiare", a adăugat oficialul FIFA.

Forul internaţional aşteaptă propunerile sponsorilor până la începutul anului viitor pentru viitoarea Cupă Mondială, ce va avea loc în premieră pe continentul sud-african.
Sursa: www.asport.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu