joi, 21 mai 2009

Dezamagire uriasa la Werder Bremen dupa finala cu Sahtior


Antrenorul Thomas Schaaf a declarat, miercuri noapte, că toţi jucătorii echipei Werder Bremen sunt dezamăgiţi că au pierdut finala Cupei UEFA, scor 1-2, cu Şahtior Doneţk, însă trebuie să accepte acest lucru.

"Toată lumea este dezamăgită în vestiare, nu am reuşit să câştigăm această finală, dar trebuie să acceptăm acest lucru. Acum trebuie să ne concentrăm pe restul programului, adică la meciul cu Wolfsburg de sâmbătă şi la finala Cupei Germaniei. Nu am reuşit să fim stăpâni pe noi la această finală. Sezonul este lung, am început să simţim oboseala, poate ne-a lipsit prospeţimea", a declarat Schaaf.

Mijlocaşul Torsten Frings a declarat că este normal ca jucătorii de la Werder să fie dezamăgiţi. "Am făcut totul pentru a câştiga şi e normal să fim dezamăgiţi. Acum va trebui să ne concentrăm la finala Cupei Germaniei", a spus Frings.

Echipa ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat Cupa UEFA, învingând, miercuri, după prelungiri, scor 2-1 (1-1, 1-1), formaţia germană Werder Bremen, în finala disputată pe stadionul Şukru Saracoglu din Istanbul.

Sursa: www.asport.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu