vineri, 26 iunie 2009

SUA a invins Spania in semifinalele Cupei Confederatiilor


Statele Unite ale Americii a reusit sa se califice in finala Cupei Confederatiilor dupa ce a dispus de campioana Europei, Spania, scor 2-0, provocandu-i primul esec dupa aproximativ trei ani!

Cotaţi de departe cu şansa a doua în faţa Spaniei, americanii au evoluat magistral şi s-au impus cu 2-0, la capătul unui meci în care elevii lui Bob Bradley au jucat aproape fără greşeală.

Opt dintre cei 11 titulari ai SUA au primit cel puţin nota 7 din partea specialiştilor goal.com, alte două rezerve, Bornstein şi Feilhaber, fiind notate cu 6,5.

De partea cealaltă, niciun spaniol nu a primit o notă mai mare de 6, Capdevila fiind oaia neagră într-o echipă pierzătoare.

Cel mai bun jucător de pe teren a fost desemnat Clint Dempsey, pentru determinarea arătată, efortul depus, golul de 2-0 şi pasa decisivă la reuşita lui Altidore, dar evoluţii merituoase au avut şi portarul Tim Howard sau fundaşii centrali Onyewu şi De Merit, jucători care au dus greul pentru mai bine de 45 de minute.

În ciuda faptului că şi-a creat mai puţine ocazii, SUA obţine o calificare meritată în finală şi se pregăteşte de o posibilă revanşă de gală cu naţionala Braziliei.
Sursa: www.asport.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu